Declaratia pe propria raspundere pentru iesirea din localitate: masuri aplicabile in starea de alerta
In Monitorul Oficial a fost publicata in data de 14 mai 2020 Hotararea de Guvern nr. 24/2020 privind aprobarea instituirii starii de alerta la nivel national si a masurilor de prevenire si control a infectiilor, in contextul situatiei epidemiologice generate de virusul SARS-CoV-2.
Hotararea Guvernului nr. 24/2020 prevede in primul articol faptul ca incepand cu data de 15.05.2020, se declara starea de alerta la nivel national, pentru o perioada de 30 de zile.
Asadar, Romania a intrat incepand de astazi, 15 mai, in stare de alerta pentru urmatoarele 30 de zile.
Masurile de prevenire si control a infectiilor, aplicabile pe timpul starii de alerta, sunt prevazute in anexa la Hotararea nr. 24/2020. Cele mai importante masuri impuse pe perioada starii de alerta sunt urmatoarele:
1. Incepand cu data de 15 mai 2020, este permisa circulatia persoanelor in afara locuintei/gospodariei, in interiorul localitatilor, cu respectarea masurilor de prevenire a raspandirii infectiei si evitarea formarii grupurilor pietonale mai mari de 3 persoane care nu apartin aceleiasi familii.
2. Se instituie interdictia deplasarii persoanelor in afara localitatii/zonei metropolitane cu urmatoarele exceptii:
a) deplasarea in interes profesional, inclusiv intre locuinta/gospodarie si locul/locurile de desfasurare a activitatii profesionale si inapoi;
b) deplasarea in scop umanitar sau de voluntariat;
c) deplasarea pentru realizarea de activitati agricole;
d) deplasarea pentru comercializarea de produse agroalimentare de catre producatorii agricoli;
e) deplasarea pentru ingrijirea sau administrarea unei proprietati din alta localitate sau eliberarea de documente necesare pentru obtinerea unor drepturi;
f) deplasarea pentru participarea la programe sau proceduri in centrele de tratament;
g) deplasarea din alte motive justificate, precum ingrijirea/insotirea copiilor/membrilor de familie, ingrijirea unei rude/afin sau persoana aflata in intretinere, asistenta persoanelor varstnice, bolnave sau cu dizabilitati, decesul unui membru de familie;
h) deplasarea pentru asistenta medicala care nu poate fi amanata si nici realizata de la distanta;
i) deplasarea pentru activitati recreativ-sportive individuale desfasurate in aer liber (ciclism, drumetie, alergare, canotaj, alpinism, vanatoare, pescuit si altele) cu participarea a cel mult 3 persoane;
j) deplasarea pentru participarea la evenimente familiale, cu un numar limitat de persoane si respectarea regulilor de distantare sociala;
k) deplasarea pentru achizitia, service-ul, efectuarea ITP sau alte operatiuni de intretinere a vehiculelor, activitati care nu pot fi efectuate in localitatea de domiciliu.
La solicitarea institutiilor abilitate cu exercitarea controlului respectarii masurilor stabilite pe timpul starii de alerta, situatiile exceptate mentionate mai sus se justifica prin declaratie pe propria raspundere.
3. Incepand cu data de 15 mai, in spatiile comerciale, mijloacele de transport in comun, la locul de munca si in alte spatii inchise se instituie obligativitatea purtarii mastii, astfel incat nasul si gura sa fie acoperite.
4. Institutiile si autoritatile publice, precum si operatorii economici publici si privati, au obligatia organizarii activitatii, astfel incat munca sa se desfasoare de la domiciliul angajatilor. In consecinta, angajatorii publici si privati au obligatia mentinerii sau instituirii muncii la domiciliu, iar daca activitatea desfasurata nu permite acest lucru, sa ia masuri pentru:
a) asigurarea triajului epidemiologic constand in controlul temperaturii personalului propriu si vizitatorilor, la punctele de control-acces in incinte;
b) dezinfectarea obligatorie a mainilor inaintea intrarii in spatiile de lucru;
c) respectarea regulilor privind desfasurarea activitatii in birourile cu spatii comune (open space) si a regulilor privind functionarea unitatilor de cazare in regim hotelier;
d) decalarea programului de lucru, pentru entitatile cu un numar mai mare de 50 de salariati, astfel incat inceperea, respectiv terminarea programului de lucru sa se realizeze la intervale de minimum 1 ora, pe parcursul a minimum 3 ore, in transe de minim 20% din personal.
5. Institutiile publice si operatorii economici care desfasoara activitati comerciale/de lucru cu publicul ce implica accesul persoanelor in interiorul cladirilor, iau masuri pentru organizarea activitatii, astfel:
a) accesul trebuie sa fie organizat astfel incat sa fie asigurata o suprafata minima de 4 mp pentru fiecare client/persoana si o distanta minima de 2 m intre oricare doua persoane apropiate;
b) sa nu permita accesul persoanelor a caror temperatura corporala, masurata la intrarea in incinta, depaseste 37,30C;
c) sa asigure dezinfectarea suprafetelor expuse si evitarea aglomerarii de persoane, in special in zonele caselor de marcat/ghiseelor.
6. Este suspendata temporar activitatea de servire si consum al produselor in spatiile comune de servire a mesei din interiorul restaurantelor, hotelurilor, motelurilor, pensiunilor, cafenelelor sau altor localuri publice, cat si la terasele din exteriorul acestor locatii. In aceste situatii, angajatorii pot obtine in continuare subventionarea indemnizatiei de somaj tehnic pentru angajatii proprii pana la data de 31 mai 2020, cu posibilitatea prelungirii acordarii acestui beneficiu si dupa aceasta data in domeniile in care se vor mentine restrictiile impuse prin acte normative ulterioare.
7. Este suspendata temporar activitatea de comercializare cu amanuntul a produselor si serviciilor in centrele comerciale cu suprafata construita mai mare de 15.000 mp, in care isi desfasoara activitatea mai multi operatori economici. Si in aceasta situatie angajatorii pot beneficia de subventionarea indemnizatiei de somaj tehnic, in conditiile mentionate la punctul 5.
8. Se interzice intrarea pe teritoriul Romaniei, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetatenilor straini si apatrizilor. Sunt exceptati de la aceasta interdictie urmatorii cetateni straini:
a) membri de familie ai cetatenilor romani;
b) membri de familie ai cetatenilor altor state membre ale Uniunii Europene sau ale Spatiului Economic European ori ai Confederatiei Elvetiene, cu rezidenta in Romania;
c) persoane care poseda o viza de lunga sedere, un permis de sedere sau un document echivalent permisului de sedere eliberat de autoritatile, ori un document echivalent acestora emis de autoritatile altor state, potrivit dreptului Uniunii Europene;
d) persoane care se deplaseaza in interes profesional, dovedit prin viza, permis de sedere sau un alt document echivalent;
e) personal diplomatic sau consular, personal al organizatiilor internationale, personal militar sau personal care poate asigura ajutor umanitar;
f) pasageri in tranzit, inclusiv cei repatriati ca urmare a acordarii protectiei consulare;
g) pasageri care calatoresc din motive imperative;
h) persoane care au nevoie de protectie internationala sau din alte motive umanitare.
9. Pentru toate persoanele care vin in Romania din strainatate se instituie, incepand cu data de 15 mai, masura carantinarii/izolarii la locuinta impreuna cu familia/apartinatorii cu care locuiesc impreuna, iar pentru cele care nu au posibilitatea indeplinirii conditiilor pentru masura mai sus mentionata sau solicita acest lucru pentru a nu isi expune familia, se poate opta pentru masura carantinei institutionalizate, in spatii special destinate puse la dispozitie de autoritati.
Sunt exceptate de la aceste prevederi urmatoarele categorii de persoane:
a) conducatorii autovehiculelor de transport marfa cu capacitatea maxima autorizata mai mare de 2,4 tone;
b) membri ai Parlamentului European, parlamentari si personal apartinand sistemului national de aparare ordine publica si siguranta nationala;
c) pilotii de aeronave si personalul navigant;
d) mecanicii de locomotiva si personalul feroviar;
e) personalul navigant care debarca de la bordul navelor de navigatie interioara, care arboreaza pavilion roman, intr-un port romanesc, si care nu prezinta simptome asociate COVID-19, cu conditia asigurarii de catre angajatori a certificatului pentru lucratorii din transportul international si a echipamentelor individuale de protectie impotriva COVID-19, pe timpul deplasarii de la nava la locatia unde poate fi contactat in perioada dintre voiajuri;
f) lucratorii transfrontalieri care, la intrarea in Romania din Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina si Moldova nu prezinta simptome asociate COVID-19;
g) angajati ai operatorilor economici din Romania care efectueaza lucrari, conform contractelor incheiate, in afara teritoriului Romaniei, la intoarcerea in tara daca nu prezinta simptome asociate COVID-19 si dovedesc raporturile contractuale cu beneficiarul din afara teritoriului national;
h) reprezentantii companiilor straine care au filiale/sucursale/reprezentante pe teritoriul national, daca la intrarea pe teritoriul Romaniei nu prezinta simptome asociate COVID-19 si dovedesc raporturile contractuale cu entitatile economice de pe teritoriul national;
i) persoanele care intra in Romania pentru prestarea unor activitati de utilizare, instalare, punere in functiune, mentenanta, service a echipamentelor si tehnicii medicale, precum si a echipamentelor din domeniile stiintific, economic, aparare, ordine publica si securitate nationala, daca nu prezinta simptome asociate COVID-19 si dovedesc raporturile contractuale cu beneficiarul/beneficiarii de pe teritoriul Romaniei;
j) membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare si ai altor reprezentante diplomatice acreditate la Bucuresti, posesori de pasapoarte diplomatice, personalul asimilat personalului diplomatic, precum si membrii Corpului Diplomatic si Consular al Romaniei si posesorii de pasapoarte diplomatice si de serviciu, daca la intrarea in Romania nu prezinta simptomatologie asociata SARS-CoV-2;
k) angajatii sistemului national de aparare ordine publica si siguranta nationala care se intorc in Romania din misiuni executate in afara tarii, daca la intrarea in Romania nu prezinta simptomatologie asociata SARS-CoV-2.
10. Persoanele care nu respecta masurile de carantina/izolare la domiciliu vor fi introduse in carantina institutionalizata pentru o perioada de 14 zile si obligate sa suporte contravaloarea cazarii si hranirii pe perioada carantinei institutionalizate.
De asemenea, persoanele aflate in carantina institutionalizata la data de 15 mai raman in carantina in spatiile respective pana la incheierea perioadei de 14 zile.
11. Se mentine posibilitatea angajatorilor de a dispune masura de izolare preventiva la locul de munca sau in zone special dedicate in care nu au acces persoane din exterior, pentru personalul care ocupa functii esentiale pentru asigurarea functionarii productiei, transportului si distributiei energiei electrice si gazelor naturale, a activitatilor de intretinere si mentenanta a echipamentelor si instalatiilor specifice, precum si a celorlalte activitati de aprovizionare, respectiv extractie, productie si procesare a resurselor si materiilor prime si/sau semiprocesate energetice necesare functionarii corespunzatoare Sistemului energetic national, in concordanta cu prevederile planurilor proprii de continuitate a activitatilor de baza.
Sursa foto: unsplash.com
www.calculatorvenituri.ro este un produs marca Romanian Software ce are la baza un calculator de salarii, aplicatie software ce a fost dezvoltata si este in permanenta actualizata pentru a putea face oricand calcule avansate de la salariul brut la salariul net. Aplicatia mobila calculatorvenituri.ro poate fi de asemenea descarcata gratuit de pe platformele Google Play si Apple Store.
Romanian Software este unul dintre principalii furnizori de solutii software in domeniul resurselor umane din Romania.
Pe langa calculatorvenituri.ro, compania a dezvoltat si platforma colorful.hr, o platforma de management al capitalului uman (human capital management) care ajuta la cresterea productivitatii departamentelor de resurse umane si reducerea muncii repetitive prin automatizarea si optimizarea proceselor de salarizare si administrare de personal. Platforma este folosita in prezent de peste 600 de clienti din toate industriile. Pe langa serviciile software compania ofera si servicii de externalizare de salarizare si administrare de personal, recrutare si leasing de personal.