</> Adauga widgetul de calcul in site-ul tau

Pensia de urmas: legislatie, cine sunt beneficiarii, cum se calculeaza, actele necesare, drepturi si obligatii

Pensia de urmas: legislatie, cine sunt beneficiarii, cum se calculeaza, actele necesare, drepturi si obligatii

Pensia de urmas poate fi obtinuta de sotul supravietuitor si de copiii persoanei decedate, conditiile fiind ca aceasta sa fi avut calitatea de pensionar sau sa fi indeplinit toate prevederile necesare pentru a beneficia de acesti bani.

In cele ce urmeaza iti prezentam pe larg cadrul legislativ, conditiile care trebuie indeplinite, dar si drepturile si obligatiile care decurg din acordarea acestei pensii.

  • Cine poate beneficia de pensia de urmas
  • Cum se calculeaza pensia de urmas
  • Cum se stabileste cuantumul pensiei de urmas
  • Cum se plateste pensia de urmas
  • Actele necesare pentru obtinerea pensiei de urmas

Cine poate beneficia de pensia de urmas

Pensia de urmas e reglementata actualmente de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care urmeaza sa fie abrogata in toamna anului 2021 de Legea nr. 127/2019. Potrivit art. 83 din textul legii, aceasta pensie le revine copiilor si sotului supravietuitor, in cazul in care persoana decedata era pensionara sau indeplinea conditiile pentru obtinerea unei pensii.

In situatia decesului persoanei pensionate sau asigurate, copiii si sotul supravietuitor au dreptul la pensie de urmas in conditii stabilite foarte clar de textul legii. Le redam pe larg in cele ce urmeaza:

Copiii persoanei decedate

Copiii persoanei decedate trebuie sa aiba pana in 16 ani sau sa isi continue studiile intr-o forma de invatamant organizata potrivit legii, pana la terminarea acestora, fara a depasi varsta de 26 de ani. De asemenea, atunci cand e cazul, ei pot obtine pensie de urmas pe toata durata invaliditatii (de orice grad).

Sotul supravietuitor

Sotul supravietuitor poate primi pensie de urmas la implinirea varstei standard de pensionare, in cazul in care durata casatoriei a fost de cel putin 15 ani. In cazul in care durata casniciei a fost mai mica, dar de cel putin 10 ani, atunci cuantumul pensiei de urmas se diminueaza cu 0,5% pentru fiecare luna, respectiv cu 6% pentru fiecare an de casatorie in minus.

De asemenea, in cazul in care sotul supravietuitor are grad de invaliditate, acesta poate primi pensie indiferent de varsta, pe toata perioada in care e invalid de gradul I sau II, dar cu conditia ca durata casatoriei sa fi fost de cel putin un an.

Sotul supravietuitor mai poate primi pensia de urmas indiferent de varsta sa si de durata casatoriei daca decesul sotului sustinator s-a produs ca urmare a unei boli profesionale, a unui accident de munca sau daca nu obtine venituri lunare din activitati dependente (adica in baza unui contract individual de munca, in baza unui raport de serviciu ori din activitati in functii elective sau care sunt numite in cadrul autoritatii executive, legislative ori judecatoresti, pe durata mandatului, precum si ca membru intr-o organizatie a unei cooperatii mestesugaresti).

Exceptie: Sotul supravietuitor poate primi aceasta pensie (indiferent de varsta si de durata casatoriei) si daca are venituri dintr-o activitate profesionala pentru care asigurarea e obligatorie ori daca acestea sunt mai mici de 35% din castigul salarial mediu brut, prevazut la alin. (5), art. 33 din aceeasi lege.

Sotul supravietuitor care NU indeplineste conditiile de mai sus poate beneficia, totusi, de pensie de urmas, dar doar pe o perioada de sase luni de la data decesului si doar daca in aceasta perioada nu realizeaza venituri din activitati dependente (adica in baza unui contract individual de munca, in baza unui raport de serviciu sau din activitati in functii elective sau care sunt numite in cadrul autoritatii executive, legislative ori judecatoresti, pe durata mandatului, precum si ca membru intr-o organizatie a cooperatiei mestesugaresti).

De asemenea, sotul supravietuitor care are in grija la data decesului unul sau mai multi copii cu varsta pana in sapte ani va beneficia de pensie de urmas pana cand ultimul dintre acesti copii implineste sapte ani (si doar in perioadele in care nu obtine venituri din activitati dependente).

Bine de stiut: copiii si sotul supravietuitor care au dreptul la o pensie proprie si indeplinesc conditiile prevazute de lege pentru obtinerea pensiei de urmas pot opta pentru cea mai avantajoasa pensie.

Cum se calculeaza pensia de urmas

Potrivit legii, pensia de urmas se calculeaza astfel:

  • din pensia pentru limita de varsta aflata in plata sau la care ar fi avut dreptul, in conditiile legii, persoana decedata;
  • atunci cand e cazul, din pensia de invaliditate de gradul I (daca decesul s-a produs inaintea indeplinirii conditiilor pentru obtinerea pensiei pentru limita de varsta, inclusiv in situatiile in care era in plata o pensie de invaliditate de orice grad, pensie anticipata sau pensie anticipata partiala).

Cum se stabileste cuantumul pensiei de urmas

Cuantumul pensiei de urmas se stabileste procentual din:

  • punctajul mediu anual realizat de persoana decedata, aferent pensiei pentru limita de varsta aflata in plata sau la care ar fi avut dreptul, in conditiile legii, persoana decedata.
  • atunci cand e cazul, din punctajul mediu anual aferent pensiei de invaliditate de gradul I, in functie de numarul urmasilor (astfel: 50% pentru un singur urmas, 75% pentru doi urmasi si 100% pentru trei sau mai multi urmasi).

Exceptie: Cuantumul pensiei de urmas in cazul orfanilor (vorbim aici despre copiii care si-au pierdut ambii parinti) se stabileste prin insumarea drepturilor de pensie de urmas calculate dupa fiecare parinte.

Cum se plateste pensia de urmas

Potrivit legii, pensia de urmas va fi acordata din momentul in care sunt indeplinite toate conditiile si se plateste astfel:

  • Daca cererea a fost depusa in termen de 30 de zile de la data decesului, atunci pensia se acorda din prima zi a lunii urmatoare celei in care s-a produs decesul (in situatia pensiei de urmas acordate persoanei al carei sot era pensionar in momentul decesului);
  • Daca cererea a fost inregistrata in termen de 30 de zile de la data decesului, atunci pensia se acorda de la data decesului (in situatia pensiei de urmas acordate persoanei al carei sot nu era pensionar in momentul decesului);
  • Daca cererea a fost inregistrata in termen de 30 de zile de la data indeplinirii conditiilor de pensionare, atunci pensia se acorda de la aceasta data (in situatia pensiei de urmas acordate persoanei care indeplineste conditiile din lege referitoare la varsta standard de pensionare dupa decesul sotului sustinator);
  • Daca cererea a fost depusa cu depasirea termenului de 30 de zile, atunci pensia de urmas se acorda si se plateste de la data inregistrarii acestei cereri.

● Modalitati de plata ale pensiei de urmas

Legea precizeaza ca drepturile de pensie se platesc lunar tutorelui, curatorului sau titularului acesteia, persoanei careia i-a fost incredintat sau careia i s-a dat in plasament un copil minor sau, dupa caz, mandatarului desemnat prin procura speciala. De asemenea, in functie de optiunea persoanei care o primeste, plata acestei pensii se va face fie prin mandat postal, fie in cont curent sau cont de card (la una dintre bancile cu care Casa Nationala de Pensii Publice are incheiate conventii pentru plata pensiilor).

Actele necesare pentru obtinerea pensiei de urmas

Pentru a beneficia de pensia de urmas vei avea nevoie de urmatoarele acte:

  • Cerere pentru inscriere la pensia de urmas;
  • Actele de stare civila ale urmasilor si ale reprezentantului legal (in original si copie, dupa caz);
  • Decizia medicala care atesta capacitatea de munca (in original, dupa caz);
  • Decizia de pensie/talonul de plata a pensiei (copie) pentru cazurile in care persoana decedata avea calitate de pensionar;
  • Adeverinta de studii in cazul urmasilor in varsta de pana la 16 ani (in original);
  • Actul care dovedeste cauza decesului (copie), exceptia fiind cazurile in care persoana decedata avea calitate de pensionar;
  • Copie FIAM, in cazurile in care decesul a fost cauzat de un accident de munca. De asemenea, vei mai avea nevoie si de o copie BP2, dar si de o copie a certificatului medical care constata decesul (pentru cazurile in care decesul a survenit in urma unei boli profesionale);
  • Declaratie pe propria raspundere din care sa reiasa ca persoana care depune cererea nu a fost condamnata prin sentinta definitiva pentru omor sau tentativa de omor a persoanei decedate.

In cazul in care persoana decedata nu avea calitatea de pensionar va trebui sa depui si urmatoarele documente:

  • Carnet de munca (in original si copie);
  • Carnet de munca pentru membrii CAP (in original si copie);
  • Carnet de asigurari sociale pentru agricultori (in original si copie);
  • Alte acte specificate in textul legii si care vizeaza vechimea in munca;
  • Livret militar (in original si copie);
  • Diploma de absolvire a invatamantului universitar (in original si copie), precum si o adeverinta din care sa rezulte durata studiilor si care sa confirme faptul ca au fost urmate la zi;
  • Dovada echivalarii de statul roman a posibilelor cursuri desfasurate in strainatate;
  • O adeverinta din care sa reiasa stagiile de cotizare realizate in alte sisteme de asigurari sociale, neintegrate in sistemul public. Aceasta adeverinta o vei depune in original;
  • O adeverinta privind sporurile cu caracter permanent reglementate prin lege sau prin contractul de munca (colectiv sau individual, dupa caz). Si aceasta adeverinta o vei depune tot in orginal;
  • O adeverinta privind stagiul de cotizare realizat in grupa I de munca, grupa a II-a de munca si in conditii de munca speciale (tot in original);
  • Acte care pot dovedi calitatea de beneficiar al Decretului-Lege nr. 118/1990 si Legii nr. 341/2004;
  • Alte acte care pot dovedi elementele necesare stabilirii drepturilor de pensie.

De asemenea, ar mai fi bine sa cunosti si cadrul legislativ aplicabil veniturilor din mosteniri.

Chiar daca e vorba de o situatie pe care nu ne-o dorim niciunul dintre noi, e totusi mereu bine sa cunosti legislatia in vigoare, pentru a fi pregatit pentru orice eventualitate.

Foto: Shutterstock

www.calculatorvenituri.ro este un produs marca Romanian Software ce are la baza un calculator de salarii, aplicatie software ce a fost dezvoltata si este in permanenta actualizata pentru a putea face oricand calcule avansate de la salariul brut la salariul net. Aplicatia mobila calculatorvenituri.ro poate fi de asemenea descarcata gratuit de pe platformele Google Play si Apple Store. Romanian Software este unul dintre principalii furnizori de solutii software in domeniul resurselor umane din Romania.
Pe langa calculatorvenituri.ro, compania a dezvoltat si platforma colorful.hr, o platforma de management al capitalului uman (human capital management) care ajuta la cresterea productivitatii departamentelor de resurse umane si reducerea muncii repetitive prin automatizarea si optimizarea proceselor de salarizare si administrare de personal. Platforma este folosita in prezent de peste 600 de clienti din toate industriile. Pe langa serviciile software compania ofera si servicii de externalizare de salarizare si administrare de personal, recrutare si leasing de personal.

Consimtamant Cookie: Acest website foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor pentru a furniza vizitatorilor o experienta imbunatatita de navigare si servicii adaptate interesului fiecaruia. Afla mai mult Sunt de acord
Inchide