</> Adauga widgetul de calcul in site-ul tau

Totul despre ajutoarele financiare acordate persoanelor cu handicap

by Mihaela Colesnic , 11 iul 2018 Data modificarii: 22 ian 2020 Legislatia muncii
Totul despre ajutoarele financiare acordate persoanelor cu handicap

Din 1 ianuarie 2018, a fost majorata, prin Ordonanta de Urgenta (OUG nr. 60/2017), valoarea ajutorului financiar pentru persoanele cu dizabilitati. Noul act normativ modifica Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. O a doua majorare vine de la 1 iulie 2018.

Informatii generale despre ajutoarele financiare acordate persoanelor cu handicap

Persoanele cu dizabilitati au dreptul la asistenta sociala, servicii sociale si prestatii sociale care se acorda la cerere sau din oficiu, dupa caz, pe baza actelor doveditoare. Dreptul la prestatii sociale se acorda incepand cu luna urmatoare celei in care persoana a fost incadrata in grad de handicap.

Adultii cu handicap beneficiaza de urmatoarele prestatii sociale:

  • indemnizatie lunara, indiferent de venituri; valoarea indemnizatiei difera in functie de gradul de handicap (grav, accentuat, mediu);
  • buget personal complementar lunar, indiferent de venituri; valoarea acestuia difera, de asemenea, in functie de gradul de handicap.

Parintele, tutorele sau persoana care are in ingrijire un copil cu handicap primeste, de asemenea, o indemnizatie lunara pentru cresterea si ingrijirea copilului cu handicap, diferentiata pentru fiecare grad de handicap in parte.

Cadrul legislativ

Cadrul legislativ este reprezentat de Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (denumita in continuare Legea 448/2006) si de modificarile introduse prin Ordonanta de Urgenta nr. 60/2017 pentru modificarea si completarea Legii 448/2006 (denumita in continuare Ordonanta de urgenta 60/2017).

Cine sunt beneficiarii

De dispozitiile legii privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap beneficiaza adultii si copiii cu handicap, cetateni romani, cetateni ai altor state sau apatrizi, pe perioada in care au, potrivit legii, domiciliul sau resedinta in Romania.

Are, de asemenea, dreptul la ajutor financiar parintele, tutorele sau persoana care se ocupa de ingrijirea, supravegherea si intretinerea copilului cu handicap.

Ce este indicatorul social de referinta (ISR)

Una dintre modificarile importante aduse de Ordonanta de Urgenta 60/2017 este legata de modul in care se calculeaza ajutorul financiar acordat persoanelor cu dizabilitati. Mai nou, se ia in calcul Indicatorul Social de Referinta (ISR) si nu Indicele Pretului de Consum (IPC), asa cum se intampla anterior.

Indicatorul Social de Referinta (ISR), stabilit in baza Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca si actualizat periodic de guvern, reprezinta suma in lei la care se raporteaza beneficiile sociale suportate din bugetul de stat.

Si in anul 2020, ISR se mentine la valoarea de 500 lei.

Ce este bugetul personal complementar lunar

Ajutorul financiar la care au dreptul persoanele cu handicap include nu doar indemnizatia lunara, ci si bugetul personal complementar lunar.

Acesta reprezinta o suma in lei care se acorda indiferent de venituri, in cuantumuri stabilite de lege, diferentiate in functie de gradul de handicap (grav, accentuat, mediu).

Valoarea sprijinului financiar in functie de gradul de handicap (de la 1 ianuarie 2018)

Ordonanta de Urgenta nr. 60/2017 a adus o majorare a prestatiilor sociale pentru persoanele cu handicap, de la 1 ianuarie 2018. Astfel, adultii cu handicap beneficiaza de urmatoarele drepturi in bani:

Indemnizatia lunara, indiferent de venituri:

  • 325 lei (65% din ISR), pentru adultul cu handicap grav (majorata de la 234 lei);
  • 250 lei (50% din ISR), pentru adultul cu handicap accentuat (majorata de la 193 lei).

Buget personal complementar lunar, indiferent de venituri:

  • 125 lei (25% din ISR), pentru adultul cu handicap grav (majorat de la 106 lei);
  • 100 lei (20% din ISR), pentru adultul cu handicap accentuat (majorat de la 79 lei);
  • 50 lei (10% din ISR), pentru adultul cu handicap mediu (majorat de la 39 lei).

Valoarea sprijinului financiar in functie de gradul de handicap (de la 1 iulie 2018)

OUG 60/2017 a adus mai multe noutati, printre care marirea indemnizatiei lunare si a bugetului personal complementar care se acorda persoanelor cu handicap. Astfel, de la 1 iulie 2018,adultii cu handicap beneficiaza de urmatoarele drepturi care se mentin si in anul 2020:

Indemnizatia lunara, indiferent de venituri:

  • 350 lei (70% din ISR), pentru adultul cu handicap grav;
  • 265 lei (53% din ISR), pentru adultul cu handicap accentuat.

Buget personal complementar lunar, indiferent de venituri:

  • 150 lei (30% din ISR), pentru adultul cu handicap grav;
  • 110 lei (22% din ISR), pentru adultul cu handicap accentuat;
  • 60 lei (12% din ISR), pentru adultul cu handicap mediu.

Cat este ajutorul financiar pentru parintele, tutorele sau persoana care se ocupa de cresterea si ingrijirea copilului cu handicap

De la 1 ianuarie 2018

Parintele, tutorele sau persoana care se ocupa de ingrijirea, supravegherea si intretinerea copilului cu handicap beneficiaza de urmatoarele prestatii sociale:

  • 250 lei (50% din ISR), pentru ingrijirea copilului cu handicap grav;
  • 150 lei (30% din ISR), pentru ingrijirea copilului cu handicap accentuat;
  • 50 lei (10% din ISR), in cazul copilului cu handicap mediu.

De la 1 iulie 2018

Dupa o noua majorare, parintele, tutorele sau persoana care se ocupa de ingrijirea, supravegherea si intretinerea copilului cu handicap beneficiaza de urmatoarele drepturi:

  • 300 lei (60% din ISR), pentru ingrijirea copilului cu handicap grav;
  • 175 lei (35% din ISR), in cazul copilului cu handicap accentuat;
  • 60 lei (12% din ISR, in cazul copilului cu handicap mediu.

Sursa foto: Shutterstock.com

www.calculatorvenituri.ro este un produs marca Romanian Software ce are la baza un calculator de salarii, aplicatie software ce a fost dezvoltata si este in permanenta actualizata pentru a putea face oricand calcule avansate de la salariul brut la salariul net. Aplicatia mobila calculatorvenituri.ro poate fi de asemenea descarcata gratuit de pe platformele Google Play si Apple Store. Romanian Software este unul dintre principalii furnizori de solutii software in domeniul resurselor umane din Romania.
Pe langa calculatorvenituri.ro, compania a dezvoltat si platforma colorful.hr, o platforma de management al capitalului uman (human capital management) care ajuta la cresterea productivitatii departamentelor de resurse umane si reducerea muncii repetitive prin automatizarea si optimizarea proceselor de salarizare si administrare de personal. Platforma este folosita in prezent de peste 600 de clienti din toate industriile. Pe langa serviciile software compania ofera si servicii de externalizare de salarizare si administrare de personal, recrutare si leasing de personal.

Consimtamant Cookie: Acest website foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor pentru a furniza vizitatorilor o experienta imbunatatita de navigare si servicii adaptate interesului fiecaruia. Afla mai mult Sunt de acord
Inchide