Protectia muncii pe intelesul tuturor. Confort, sanatate si siguranta la job

1. Despre protectia muncii
1. Ce inseamna protectia muncii
2. Importanta protectiei muncii
3. Cadrul legal ce reglementeaza protectia muncii in Romania
4. Beneficiile respectarii normelor de protectie a muncii
2. Obligatiile angajatorului privind protectia muncii
1. Desemnarea responsabilului cu protectia muncii
2. Externalizarea serviciilor de protectie a muncii
3. Evaluarea riscurilor la locul de munca
4. Stabilirea, respectarea si evaluarea normelor de protectie a muncii
5. Organizarea instruirilor pentru protectia muncii
6. Furnizarea echipamentului pentru protectia muncii
7. Masuri privind prevenirea si stingerea incendiilor
8. Obligatiile angajatorului in cazul unui accident de munca
9. Obligatiile angajatorului in cazul unui incident periculos de munca
3. Sanctiuni pentru angajator in cazul nerespectarii normelor de protectie a muncii

Despre protectia muncii

Toti lucratorii – indiferent de meseria practicata si de specificul activitatii desfasurate la locul de munca – sunt expusi unor riscuri profesionale. Acestea pot insa fi limitate, cu ajutorul unor masuri pe care angajatorul trebuie sa le ia, iar angajatul, sa le respecte, in acord cu legislatia in vigoare.

Ce inseamna protectia muncii

Protectia muncii sau securitate si sanatate in munca se refera la sistemul de masuri luate ca sa controleze riscurile de vatamare si imbolnavire a lucratorului, ca urmare a activitatii sale profesionale.

Potrivit textului Legii 319/2003, Art 5, litera (n), securitate si sanatate in munca inseamna „ansamblul de activitati institutionalizate avand ca scop asigurarea celor mai bune conditii in desfasurarea procesului de munca, apararea vietii, integritatii fizice si psihice, sanatatii lucratorilor si a altor persoane participante la procesul de munca”.

Importanta protectiei muncii

Scopurile declarate ale protectiei muncii sunt mentinerea sanatatii si a capacitatii de munca a lucratorului, prin atingerea unui nivel cat mai inalt de siguranta a acestuia, la serviciu. Numeroasele accidente, imbolnaviri profesionale si alte tipuri de evenimente nedorite petrecute la locul de munca, de-a lungul timpului, si soldate cu vatamarea fizica, emotionala sau psihica a lucratorilor sau chiar cu moartea unora dintre acestia au impus crearea unui cadrul legal care sa oblige la desfasurarea lucrului in conditii optime de siguranta.

Iar pe masura ce s-au stabilit norme de securitate si sanatate in munca, s-au creat si sanctiuni atat pentru angajatorii care nu-si respecta obligatiile legale in domeniu, cat si pentru lucratorii care ignora masurile de protectia muncii impuse de angajatori.

Cadrul legal ce reglementeaza protectia muncii in Romania

Reglementari importante privind protectia muncii contine Codul Muncii, adica Legea 53/2003. Mai avem insa in vigoare si alte 15 acte normative ale caror prevederi se refera direct la sanatatea si securitatea in munca. Printre cele cu efecte sesizabile asupra vietii profesionale a tuturor romanilor care muncesc in tara se numara Legea 319/2006, ale carei norme metodologice de aplicare s-au aprobat prin intermediul HG 1425/2006.

Iata o lista completa cu actele normative care reglementeaza securitatea si sanatatea in munca:

- Legea 319/2006 - privind securitatea si sanatatea in munca publicata in Monitorul Oficial al Romaniei 646 din 26 iulie 2006;

- HG 1425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii 319/2006 ;

- HG 955/2010 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor legii 319/2006;

- Legea 90/1996 - Legea protectiei muncii republicata in Monitorul Oficial al Romaniei 47 din 29 ianuarie 2001;

- Legea 108/1999 pentru infiintarea si organizarea Inspectiei Muncii, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei 740 din 10 octombrie 2002;

- OUG 96/2003 privind protectia maternitatii la locurile de munca, actualizata si aprobata prin Legea 25/2004 ;

- Legea 245/2004 privind securitatea generala a produselor;

- Legea 240/2004 privind raspunderea producatorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte;

- Legea 436/2001 pentru aprobarea OUG 99/2000 privind masurile ce pot fi aplicate in perioadele cu temperaturi extreme pentru protectia persoanelor incadrate in munca;

- Legea 202/2002 privind egalitatea de sanse intre femei si barbati;

- Legea 320/2001 pentru aprobarea OUG 137/1999 privind modificarea si completarea Legii 108/1999 pentru infiintarea si organizarea Inspectiei Muncii;

- Legea 177/2000 privind modificarea si completarea Legii protectiei muncii 90/1996 ;

- Legea 177/2000 privind modificarea si completarea Legii protectiei muncii 90/1996 ;

- Legea 320/2001 pentru aprobarea OUG 137/1999 privind modificarea si completarea Legii 108/1999 pentru infiintarea si organizarea Inspectiei Muncii;

- Legea 177/2000 privind modificarea si completarea Legii protectiei muncii 90/1996 ;

- Legea 155/2000 pentru aprobarea OUG 16/2000 privind ratificarea unor conventii adoptate de Organizatia Internationala a Muncii;

- Legea 130/1999 privind unele masuri de protectie pentru persoanele incadrate in munca;

- Legea 31/1991 , care stabileste durata timpului de munca sub 8 ore/zi pentru salariatii care lucreaza in conditii deosebite, vatamatoare, grele sau periculoase.

Beneficiile respectarii normelor de protectie a muncii

Atunci cand lucratorii isi desfasoara in siguranta activitatea, angajatorul nu are decat de castigat. In primul rand, pentru ca productivitatea unitatii sale va creste, avand in vedere ca toti lucratorii vor fi capabili sa isi indeplineasca sarcinile de serviciu. Imaginea unitatii se va imbunatati si ea destul de repede, iar cresterea numarului de clienti ar trebui sa fie o consecinta fireasca a modului pozitiv in care ceilalti percep unitatea.

Respectarea normelor de protectia muncii va fi benefica si pentru buget, care, pe termen lung, va avea de castigat, daca unitatea reuseste sa previna accidentele de munca si imbolnavirile profesionale, spre exemplu, in loc sa se confrunte cu consecintele aparitiei sau indesirii acestora. Nu in ultimul rand, stiindu-se in siguranta, lucratorii vor fi mai eficienti, iar fluctuatia de personal inregistrata la nivelul unitatii va scadea.

Obligatiile angajatorului privind protectia muncii

Angajatorul are datoria de a le asigura lucratorilor cel mai sigur mediu de lucru posibil. Vorbim, pe de o parte, despre limitarea posibilitatilor ca lucratorul sa fie vatamat fizic de un utilaj sau de contactul cu o substanta, spre exemplu. Tot de angajator tine si limitarea, pe cat posibil, a efectelor pe care temperaturile extreme de la locul de munca le au asupra lucratorilor. Mai exact, daca temperaturile la care se lucreaza sunt extreme (peste 37 de grade Celsius, cu umiditate crescuta sau sub -20 de grade Celsius, cu vant puternic), angajatorul trebuie sa se asigure ca lucratorii au acces la lichide cu care sa se hidrateze, ca alterneaza efortul dinamic cu cel static si ca au program scurt, daca situatia o impune.

Tot de asigurarea unor bune conditii de munca tine si combaterea stresului la locul de munca, aparut, de regula, din pricina ca cerintele postului nu se potrivesc cu capacitatile si asteptarile lucratorului. Desi stresul nu este o boala in sine, existenta sa la locul de munca l-ar putea imbolnavi pe lucrator, asa ca, la acest moment, se discuta nu doar la nivel national, ci si la nivel European, in vederea stabilirii de norme specifice mai eficiente pentru combaterea sa.

Legile in vigoare stabilesc cine si ce sarcini trebuie sa isi asume, in vederea asigurarii securitatii si sanatatii in munca.

Desemnarea responsabilului cu protectia muncii

Daca numarul de lucratori e mic, iar activitatile pe care acestia le desfasoara nu sunt dintre cele mai periculoase, angajatorul s-ar putea ocupa singur de activitatile specifice securitatii si sanatatii in munca. Lamuriri ofera textul HG 1425/2006, emisa pentru aprobarea normelor metodologice ale Legii 319/2006.

Art. 16. - (1)

„In cazul intreprinderilor cu pana la 9 lucratori inclusiv, angajatorul poate efectua activitatile din domeniul securitatii si sanatatii in munca, daca se indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:

a) activitatile desfasurate in cadrul intreprinderii nu sunt dintre cele prevazute in anexa nr. 5.”

Cu alte cuvinte, nedesfasurand activitati incluse in anexa 5, lucratorul nu este expus la substante cu potential toxic ridicat, nu lucreaza in medii foarte periculoase (sub apa, in exploatatii miniere sau altele de foraj, pe santiere cu risc de surpare, in industria metalurgica, in constructia de nave sau in productia de bauturi distilate), nu fabrica si nu manipuleaza nici explozibili, nici materiale pirotehnice si nici substante inflamabile, nu vine in contact cu recipiente care sa contina gaze comprimate sau lichefiate, nu asigura paza si protectie etc.

Art. 16. - (1)

„(b) angajatorul isi desfasoara activitatea profesionala in mod efectiv si cu regularitate in intreprindere si/sau unitate;

c) angajatorul a urmat cel putin un program de pregatire in domeniul securitatii si sanatatii in munca, cu o durata minima de 40 de ore si continutul prevazut in anexa nr. 6 lit. A, fapt care se atesta printr-un document de absolvire a programului de pregatire.”

Deci, pentru a putea sa managerieze singur problemele de protectia muncii, angajatorul trebuie sa faca dovada ca a studiat:

- cadrul legislativ general referitor la sanatatea si securitatea in munca

- concepte de baza referitoare la sanatatea si securitatea in munca

- notiuni despre riscuri generale si prevenirea lor

- notiuni despre riscuri specific si prevenirea lor in sectorul corespunzator activitatii intreprinderii si/sau unitatii

Daca insa numarul de angajati e mai mare de 9 sau activitatile profesionale prezinta risc sporit pentru lucrator, angajatorul este obligat sa desemneze unul sau mai multi responsabili cu activitatile de protectia muncii, dintre lucratorii angajati, cu norma intreaga, in baza unui contract individual de munca.

Desemnarea se face prin decizie scrisa a angajatorului. De regula, decizia contine si o anexa in care sunt mentionate noile atributii ale responsabilului.

Responsabilul cu protectia muncii trebuie sa fie absolvent al unei forme tehnice de invatamant, de preferinta superioara, si al unui curs de profil de 40 de ore.

De asemenea, potrivit prevederilor Legii 319/2006, angajatorul are obligatia de a stabili cator lucratori le aloca sarcini privind securitatea si sanatatea in munca.

Art. (22) din Legea 319/2006 :

„ (1) Angajatorul va stabili numarul de lucratori desemnati in functie de marimea intreprinderii si/sau unitatii si/sau riscurile la care sunt expusi lucratorii, precum si de distributia acestora in cadrul intreprinderii si/sau unitatii.

(2) Angajatorul trebuie sa asigure mijloacele adecvate si timpul necesar pentru ca lucratorii desemnati sa poata desfasura activitatile de prevenire si protectie conform fisei postului.”

In cazul in care unitatea are peste 250 de angajati sau lucratorii desfasoara activitati prevazute in Anexa 5 a Legii 319/2006, deci unele cu risc sporit, angajatorul este obligat sa infiinteze unul sau mai multe servicii interne de prevenire si protectie. Functionarea acestora este, de asemenea, reglementata de prevederile legii 319/2006.

Art. (24) din Legea 319/2006 :

„ (1) Serviciul intern de prevenire si protectie se organizeaza in subordinea directa a angajatorului ca o structura distincta.

(2) Lucratorii din cadrul serviciului intern de prevenire si protectie trebuie sa desfasoare numai activitati de prevenire si protectie si cel mult activitati complementare cum ar fi: prevenirea si stingerea incendiilor si protectia mediului.

(3) Angajatorul va consemna in regulamentul intern sau in regulamentul de organizare si functionare activitatile de prevenire si protectie pentru efectuarea carora serviciul intern de prevenire si protetie are capacitate si mijloace adecvate. ”

Externalizarea serviciilor de protectia muncii

HG 1425/2006 mentioneaza si situatiile in care angajatorul este obligat sa externalizeze serviciile de protectia muncii. Mai exact:

Art. 16. din HG 1425/2006:

„In cazul in care angajatorul/lucratorii desemnati/serviciile interne de prevenire si protectie nu au capacitatile si aptitudinile necesare pentru efectuarea tuturor activitatilor de prevenire si protectie prevazute la art. 15, angajatorul trebuie sa apeleze la servicii externe pentru acele activitati de prevenire si protectie pe care nu le poate desfasura cu personalul propriu.”

Cu alte cuvinte, atunci cand un angajator nu are capacitatea de a identifica toate riscurile si, in consecinta, de a elabora un plan bine documentat pentru limitarea acestora si nu poate asigura implementarea sa, in toate fazele, inclusiv cea de instruire a personalului, se impune externalizarea activitatilor de protectia muncii.

Atentie! Serviciul extern de prevenire si protectie trebuie sa fie abilitat de Comisia de abilitare a serviciilor externe de prevenire si protectie si de avizare a documentatiilor cu caracter tehnic de informare si instruire in domeniul securitatii si sanatatii in munca. Aceasta comisie se reuneste la nivelul Inspectoratelor Teritoriale de Munca.

Externalizarea serviciilor de asigurare a securitatii si sanatatii in munca (ssm) nu il scuteste, insa, pe angajator de obligatiile sale in acest domeniu. El este, in continuare, dator sa le asigure lucratorilor sai cel mai sigur mediul de munca posibil.

Evaluarea riscurilor la locul de munca

Aceasta evaluarea a riscurilor este primul pas in implementarea masurilor de protectia muncii. Importanta sa este foarte mare pentru ca, bazandu-se pe o evaluare potential incompleta, responsabilul cu protectia muncii ar putea intocmi un plan ineficient de prevenire si protectie, iar securitatea si sanatatea in munca a lucratorilor n-ar mai putea fi garantate, in ciuda eforturilor.

Legea 319/2006 are doua prevederi cu privire la evaluare:

Art. 7 – (4)

„Fara a aduce atingere altor prevederi ale prezentei legi, tinand seama de natura activitatilor din intreprindere si/sau unitate, angajatorul are obligatia:

a) sa evalueze riscurile pentru securitatea si sanatatea lucratorilor, inclusiv la alegerea echipamentelor de munca, a substantelor sau preparatelor chimice utilizate si la amenajarea locurilor de munca;

b) ca, ulterior evaluarii prevazute la lit. a) si daca este necesar, masurile de prevenire, precum si metodele de lucru si de productie aplicate de catre angajator sa asigure imbunatatirea nivelului securitatii si al protectiei sanatatii lucratorilor si sa fie integrate in ansamblul activitatilor intreprinderii si/sau unitatii respective si la toate nivelurile ierarhice”

Art. 12 – (1)

„Angajatorul are urmatoarele obligatii:

a) sa realizeze si sa fie in posesia unei evaluari a riscurilor pentru securitatea si sanatatea in munca, inclusiv pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice”

Doua sunt modurile in care responsabilul cu protectia muncii poate face o astfel e evaluare. Mai intai, poate efectua analiza cantitativa, cu check-list, enumerand toate riscurile posibile si verificand existenta lor in unitate. Apoi, poate face si o analiza cantitativa, in baza careia sa determine nivelul de risc pe postul de lucru, totul in baza combinatiei intre gravitatea si frecventa consecintei maxime previzibile a actiunii factorului de risc asupra organismului uman.

Ca sa putem intelege cum se realizeaza, procedural, o evaluare a riscurilor, trebuie sa facem diferenta intre intelesurile cuvintelorrisc si pericol, in legislatia muncii. Astfel, pericol se refera la orice factor care l-ar putea vatama sau imbolnavi pe lucrator, in vreme ce risc desemneaza probabilitatea de aparitie si gravitatea unei unei vatamari sau imbolnaviri a lucratorului, ca urmare a expunerii la pericol.

Iata un exemplu simplu: presupunem ca un lucrator in amenajari interioare aflat pe santier taie, cu polizorul unghiular (flexul), placi ceramice de faianta pe care ulterior le va monta. Pericolul e reprezentat de flexul cu care lucratorul taie placile si care l-ar putea vatama (au fost numeroase cazuri in care, folosind o astfel de unealta, muncitorii si-au sectionat degete sau maini, ajungand chiar pana la a-si pune vietile in pericol) Riscul se refera la faptul ca, daca muncitorul este neexperimentat (probabilitate) si nu poarta manusile de protectie (gravitate), atunci probabilitatea ca un accident de gravitate insemnata sa se produca este foarte ridicata. Evaluarea riscului, in acest caz, inseamna estimarea celor doi factori, probabilitatea si gravitatea. Daca lucratorul va fi instruit in folosirea flexului, probabilitatea producerii unui accident de munca se va reduce. Iar in cazul in care lucratorul va primi si manusi de protectie, va scadea si gravitatea unui posibil accident de munca. Pericolul ca un accidentul se produca nu va poate fi, insa, indepartat pe deplin.

Procedural, evaluarea riscurilor are urmatoarele 6 etape:

1. identificarea pericolului;

2. eliminarea pericolului, daca situatia o permite;

3. analizarea pericolului, in cazul in care eliminarea sa nu e posibila;

4. evaluarea riscului;

5. adoptarea de masuri pentru limitarea posibilelor vatamari;

6. monitorizarea continua a riscurilor.

Stabilirea, respectarea si evaluarea normelor de protectie a muncii

Distingem doua tipuri de norme de protectie a muncii.

Inainte de toate, exista normele generale, valabile la nivel national, aplicabile si tuturor angajatorilor si lucratorilor, romani sau straini, care desfasoara activitati pe teritoriul tarii noastre. Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale creeaza acest cadru general, in contextul caruia stabileste apoi si norme specifice de protectia muncii.

Normele sunt revizuite periodic pentru a se stabili, la nivel de stat, daca acestea mai sunt de actualitate sau ar trebui schimbate. Ministerul Muncii colaboreaza cu Ministerul Sanatatii, care stabileste norme de sanatate in munca, si cu Ministerul Educatiei si Cercetarii, in vedera organizarii pregatirii in domeniul securitatii si sanatatii in munca.

Standardele de securitate a muncii sunt elaborate in cadrul Comitetelor Tehnice de Standardizare, a caror activitate este coordonata de Asociatia de Standardizare din Romania.

Angajatorul trebuie sa elaboreze, la randul sau, instructiuni proprii de securitate a muncii, pentru a detalia si particulariza prevederile normelor generale, specifice si a standardelor de securitate a muncii.

Inspectorii de munca, angajati ai statului in cadrul Inspectiei Muncii, sunt cei care verifica respectarea legislatiei de protectie a muncii.

Organizarea instruirilor pentru protectia muncii

Exista trei tipuri de instructaj pentru protectia muncii. Distingem intre:

• instructaj general

• instructaj la locul de munca

• instructaj periodic.

Toate sunt gratuite pentru lucratori, elevi aflati in practica sau vizitatori. De organizarea acestor instructaje se ocupa fie seful compartimentului in care urmeaza sa se desfasoare o activitate profesionala sau o vizita, fie o persoana desemnata de conducerea unitatii, prin decizie.

Locul de desfasurare a instructajelor ar trebuie sa fie ori cabinetul de protectia muncii, dotat cu programe de instruire si testare, pe meserii sau activitati, ori un alt spatiu amenajat corespunzator.

Instructajul general . Este cel de care trebuie sa beneficieze toti lucratorii, elevii aflati in practica si chiar vizitatorii unor sectoare de productie. Pentru vizitatori, dar numai pentru ei, durata instructajului poate fi mai mica de opt ore. Instructajul general se face de catre persoana desemnata de angajator ori cu fiecare lucrator, elev sau vizitator in parte ori, atunci cand situatia nu permite aceasta abordare, cu grupuri de cel mult 20 de persoane.

Instructajul la locul de munca. Va fi organizat de conducatorul direct al compartimentului in care urmeaza sa se desfasoare activitatea si trebuie sa dureze cel putin opt ore, in perioada de proba a lucratorului. Cei care stabilesc durata si frecventa sedintelor de instructaj sunt seful compartimentului respectiv si seful compartimentului de protectia muncii din unitate. Acest tip de instructaj va include obligatoriu demonstratii practice privind activitatea pe care lucratorul urmeaza sa o desfasoare si va contine neaparat informatii legate de riscurile la care acesta se expune. De asemenea, lucratorul va fi informat cu privire la masurile de prim ajutor, in caz de accident. Admiterea lucratorului la locul de munca nu se va face pana cand superiorul ierarhic al celui care a realizat instructajul confirma ca noul lucrator si-a insusit toate cunostintele necesare de protectia muncii.

Instructajul periodic. Este organizat de seful unui loc de munca la intervale de cel mult sase luni (sau chiar 12 luni pentru personalul tehnic si administrativ). De instructaj periodic trebuie sa beneficieze toti lucratorii. Mai des ar putea fi instruiti cei care muncesc intr-un sector de productie, cei care au lipsit mai mult de 30 de zile lucratoare de la serviciu sau cei care sunt reintegrati in activitate dupa un accident de munca. Se mai impun instruiri periodice si la schimbarea unor procese tehnologice sau cand apar modificari importante in legislatia care reglementeaza protectia muncii.

Dovada realizarii instructajului privind protectia muncii se face doar in baza unor fise de instructaj , semnate de: cel instruit, de instructor si de superiorul acestuia ierarhic, responsabil cu verificarea rezultatelor instruirii.

Furnizarea echipamentului pentru protectia muncii

Angajatorul este obligat sa stabileasca, in baza unei analize, daca lucratorii sai au nevoie de echipamente individuale de protectie impotriva pericolelor pe care el nu le-a putut elimina de la locul de munca, prin diverse mijloace tehnice de protectie colectiva. Daca va constata existenta unor pericole, se impune purtarea unor echipamente individuale de protectie, iar angajatorul trebuie sa stabileasca si care sunt cele mai indicate, sa le procure si sa le ofere, gratuit, lucratorilor.

Tot angajatorului ii revine sarcina de a-l informa, pe larg, pe lucrator cu privire la echipamentele de protectie pe care i le-a pus la dispozitie si de a-i schimba acestuia echipamentele pe care i le-a oferit, daca ele s-au deteriorat din motive care nu tin de utilizarea lor gresita sau cu rea intentie.

Angajatorul trebuie sa intocmeasca si o lista cu echipamentele individuale de protectie si sa o supuna atentiei comitetelor de securitate si sanatate in munca din societate sau reprezentantilor sindicali ai lucratorilor, daca atfel de forme de organizare exista.

Risca sanctiuni angajatorul care, desi nu ii asigura lucratorului echipament individual de protectie, ii cere acestuia sa execute sarcini de serviciu in timpul carora ar fi trebuit purtat echipamentul. De altfel, intr-o astfel de situatie, lucratorul poate sa refuze sarcina de serviciu.

Pe langa drepturi, lucratorul are si o serie de indatoriri. Printre acestea: sa foloseasca echipamentul de protectie primit, dar numai in scopul in care i-a fost incredintat. Daca avariaza echipamentul din vina sa, sa il plateasca. Daca munceste fara sa se protejeze prin purtarea echipamentului, sa suporte eventualele sanctiuni.

Masuri privind prevenirea si stingerea incendiilor

Angajatorul trebuie sa fie constant preocupat de prevenirea producerii unor incendii in unitatea sa de lucru si de evacuarea in siguranta a lucratorilor, in eventualitatea in care, totusi, focul ar izbucni.

Potrivit Legii 319/2006, angajatorul are mai multe obligatii in acest sens. Dintre acestea amintim:

Art. 12 – (1) din Legea 319/2006

„a) sa ia masurile necesare pentru acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor si evacuarea lucratorilor, adaptate naturii activitatilor si marimii intreprinderii si/sau unitatii, tinand seama de alte persoane prezente;

b) sa stabileasca legaturile necesare cu serviciile specializate, indeosebi in ceea ce priveste primul ajutor, serviciul medical de urgenta, salvare si pompieri.”

Si dotarea spatiilor cu echipamentele de stingere a incendiilor este obligatorie, prin lege, in baza H.G. nr. 1091/2006:

„(5.1) In functie de dimensiunile si destinatia cladirilor, de echipamentele pe care acestea le contin, de proprietatile fizice si chimice ale substantelor prezente si de numarul maxim potential de persoane prezente, locurile de munca trebuie prevazute cu dispozitive corespunzatoare pentru stingerea incendiilor si, daca este necesar, cu detectoare de incendii si sisteme de alarma.”

Legea 307/2006 privind Prevenirea si Stingerea Incendiilor (PSI) il mai obliga pe angajator si sa intocmeasca si sa afiseze, in unitate, schite destinate evacurarii, in caz de izbuncnire a focului. Schitele se realizeaza: pentru nivel (daca pe acesta se afla, simultan, mai mult de 30 de persoane), pentru incapere (daca in acesta sunt, simultan, mai mult de 50 de persoane) si pentru incaperile destinate cazarii, indiferent cate persoane ar gazdui.

Obligatiile angajatorului in cazul unui accident de munca

Accident de munca se numeste vatamarea violenta a organismului lucratorului, precum si intoxicatia sa acuta profesionala, petrecute in timpul procesului de munca sau in indeplinirea indatoririlor de serviciu si care ii provoaca acestuia fie incapacitate temporara de munca de cel putin 3 zile calendaristice, fie invaliditate, fie deces.

Înainte de toate, angajatorul este obligat, in baza articolului 181, alineatul 3 din Codul Muncii, sa asigure conditii pentru acordarea primului ajutor, in cazul in care un lucrator ar suferi un accident de munca. Si tot Codul Muncii prevede ca:

Articolul 253

„1) Angajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul.

(2) In cazul in care angajatorul refuza sa il despagubeasca pe salariat, acesta se poate adresa cu plangere instantelor judecatoresti competente”.

Angajatorul mai are, insa, si obligatii de natura birocratica, in urma petrecerii unui accident de munca. Potrivit Legii 319/2006 , in caz de accident de munca, angajatorul este obligat:

Art 12 – (1)

„c) sa tina evidenta accidentelor de munca ce au ca urmare o incapacitate de munca mai mare de 3 zile de lucru, a accidentelor usoare, a bolilor profesionale, a incidentelor periculoase, precum si a accidentelor de munca, astfel cum sunt definite la art. 5 lit. g);

d) sa elaboreze pentru autoritatile competente si in conformitate cu reglementarile legale rapoarte privind accidentele de munca suferite de lucratorii sai.”

Obligatiile angajatorului in cazul unui incident periculos de munca

Un incident periculos de munca este, potrivit legii, un eveniment neprevazut si nedorit - o explozie, un incendiu, o avarie, un accident tehnic, producerea unor emisii majore de noxe etc. - rezultat din disfunctionalitatea unei activitati sau a unui echipament de munca sau din comportamentul neadecvat al unei persoane de la locul de munca. Despre incident de munca periculos vorbim doar atunci cand lucratorii nu au fost afectati, dar ar fi putut fi, iar pagube materiale fie s-au inregistrat, fie se existau conditii favorabile producerii lor.

Angajatorul are obligatia, intr-o astfel de situatie, sa inscrie incidentul periculos in Registrul unic de evidenta a incidentelor periculoase, conform modelului prevazut in anexa nr. 16 din H.G. 1425/2006 cu modificarile si completarile ulterioare.

Sanctiuni pentru angajator in cazul nerespectarii normelor de protectie a muncii

Angajatorul care nu respecta legislatia de protectie a muncii se face vinovat fie de una sau mai multe infractiuni, fie de una sau mai multe contraventii.

Codul Penal prevede, in articolele 349 si 350, pedepse pentru infractiunile comise in domeniul protectiei muncii.

Art. 349. - (1)

„Neluarea vreuneia dintre masurile legale de securitate si sanatate in munca de catre persoana care avea indatorirea de a lua aceste masuri, daca se creeaza un pericol iminent de producere a unui accident de munca sau de imbolnavire profesionala, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.

(2) Fapta prevazuta in alin. (1) savarsita din culpa se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda”

Si

Art. 350. - (1)

„Nerespectarea de catre orice persoana a obligatiilor si a masurilor stabilite cu privire la securitatea si sanatatea in munca, daca prin aceasta se creeaza un pericol iminent de producere a unui accident de munca sau de imbolnavire profesionala, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.

(2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza repunerea in functiune a instalatiilor, masinilor si utilajelor, anterior eliminarii tuturor deficientelor pentru care s-a luat masura opririi lor.

(3) Faptele prevazute in alin. (1) si alin. (2) savarsite din culpa se pedepsesc cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda”.

In conditiile in care angajatorul nu respecta prevederile legislatiei de protectia muncii in vigoare – spre exemplu, nu intocmeste analiza de risc, nu afiseaza schema de evacuare in caz de incendiu sau nu respecta regulile de siguranta in lucrul cu substante periculoase - poate primi amenzi cuprinsa intre 3.000 si 10.000 lei. Iar odata amendat, angajatorul va fi obligat si sa intre in legalitate, rezolvandu-si problemele care tin de nerespectarea legislatiei muncii.

In concluzie, putem spune ca statul roman are un pachet bogat de legi care reglementeaza asigurarea securitatii si sanatatii in munca, iar aplicarea lor este obligatorie, atat pentru angajat cat si pentru angajator. In cazul in care inspectorii constata ca legile nu sunt respectate, angajatorul risca fie sa ia amenda, fie chiar sa ajunga la inchisoare.