Nou domeniu de activitate pentru zilieri
În data de 29 aprilie 2022, a fost publicată în Monitorul Oficial,Legea nr.118/2022 pentru completarea art. 13 alin. (1) din Legea nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri.
Prin Legea nr.118/2022 apare o nouă activitate pentru zilieri și anume: “activități de studiere a pieței și de sondare a opiniei publice.“
Articolul 13 din Legea nr.52/2011 privind exercitatea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri cuprindea până la apariția Legii nr.118/2022 următoarele categorii de activități pentru zilieri:
- agricultură, vânătoare şi servicii anexe;
- silvicultură, cu excepţia exploatări forestiere ;
- pescuit şi acvacultură;
- activităţi de organizare a expoziţiilor, târgurilor şi congreselor;
- publicitate;
- activităţi de cercetare-dezvoltare în ştiinţe sociale şi umaniste (săpături arheologice);
- creşterea materialului săditor - creşterea plantelor ornamentale, inclusiv gazon pentru transplantare, operaţiuni de îngrijire/curăţare a pomilor, activităţi ale pepinierelor, cu excepţia celor pentru arbori de pădure;
- activităţi de interpretare artistică - spectacole, activităţi-suport pentru interpretarea artistică - spectacole, activităţi de gestionare a sălilor de spectacole şi tabere de copii organizate de Ministerul Tineretului şi Sportului, direct sau prin unităţile din subordinea sa;
- creşterea şi reproducţia animalelor semidomesticite şi a altor animale;
- activităţi de alimentaţie (catering) pentru evenimente;
- activităţi de întreţinere peisagistică - plantarea, îngrijirea şi întreţinerea de parcuri şi grădini, cu excepţia facilităţii de locuit particulare, precum şi întreţinerea spaţiilor verzi din domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale;
- restaurante ;
- baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor;
- activităţi ale grădinilor zoologice, botanice şi ale rezervaţiilor naturale;
- hoteluri şi alte facilităţi de cazare; facilităţi de cazare similare; facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată - tabere de copii, organizate de Ministerul Tineretului şi Sportului, direct sau prin unităţile din subordinea acestuia;
- facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată -cabane;
- activităţi ale bazelor sportive;
- activităţi ale cluburilor sportive.
Sursa foto: Pexels
www.calculatorvenituri.ro este un produs marca Romanian Software ce are la baza un calculator de salarii, aplicatie software ce a fost dezvoltata si este in permanenta actualizata pentru a putea face oricand calcule avansate de la salariul brut la salariul net. Aplicatia mobila calculatorvenituri.ro poate fi de asemenea descarcata gratuit de pe platformele Google Play si Apple Store.
Romanian Software este unul dintre principalii furnizori de solutii software in domeniul resurselor umane din Romania.
Pe langa calculatorvenituri.ro, compania a dezvoltat si platforma colorful.hr, o platforma de management al capitalului uman (human capital management) care ajuta la cresterea productivitatii departamentelor de resurse umane si reducerea muncii repetitive prin automatizarea si optimizarea proceselor de salarizare si administrare de personal. Platforma este folosita in prezent de peste 600 de clienti din toate industriile. Pe langa serviciile software compania ofera si servicii de externalizare de salarizare si administrare de personal, recrutare si leasing de personal.