Decizie a Inaltei Curti de Casatie si Justitie intr-un litigiu de munca, impotriva angajatorului

În data de 18 octombrie 2024, a fost publicată în Monitorul Oficial nr.1047, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 39 din 16 septembrie 2024 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept). Prin Decizia ICCJ publicată în Monitorul Oficial, Înalta Curte a decis că proba cu înregistrarea unei convorbiri telefonice între un salariat și un alt salariat sau reprezentant al angajatorului, solicitată într-un litigiu împotriva angajatorului, este admisibilă, chiar dacă înregistrarea a fost efectuată fără acordul și/sau informarea prealabilă a interlocutorului, cu condiția asigurării unui just echilibru între dreptul la probă, pe de o parte, și dreptul la viața privată, pe de altă parte, în sensul că încuviințarea probei trebuie să fie indispensabilă exercițiului dreptului la probă și strict proporțională cu acest scop.

Astfel, decizia a apărut ca urmare a unei sesizări a Curții de Apel București, în vederea lămuririi următoarei probleme de drept: „Dacă înregistrările audio ale unor convorbiri telefonice ale salariatului cu alți salariați sau alți reprezentanți identificabili ai angajatorului, pe care salariatul le solicită ca probe în cadrul judecății în contradictoriu cu angajatorul, pot fi considerate mijloace de probă, indiferent dacă persoana cu care salariatul a purtat conversația a fost sau nu încunoștințată și și-a exprimat acordul pentru înregistrarea respectivei convorbiri?”

Potrivit art. 341 alin din Codul de procedură civilă:

(1)Sunt mijloace materiale de probă lucrurile care prin însuşirile lor, prin aspectul lor ori semnele sau urmele pe care le păstrează servesc la stabilirea unui fapt care poate duce la soluţionarea procesului.

(2)Sunt, de asemenea, mijloace materiale de probă şi fotografiile, fotocopiile, filmele, discurile, benzile de înregistrare a sunetului, precum şi alte asemenea mijloace tehnice, dacă nu au fost obţinute prin încălcarea legii ori a bunelor moravuri.

Raportându-ne la prevederile art. 74 din Codul Civil, însă, pot fi considerate ca atingeri aduse vieţii private interceptarea fără drept a unei convorbiri private, săvârşită prin orice mijloace tehnice, sau utilizarea, în cunoştinţă de cauză, a unei asemenea interceptări

Totuși tot Codul Civil stabilește la art. 75 că nu constituie o încălcare a dreptului la viață privată atingerile care sunt permise de lege sau de convenţiile şi pactele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte, iar exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă şi cu respectarea pactelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte nu constituie o încălcare a acestui drept.

Decizia Înaltei Curți a fost, astfel, pronunțată asupra unei spețe în care angajatul a înregistrat o convorbire telefonică cu angajatorul său, fără să aibă consimțământul acestuia, și a folosit această înregistrare împotriva angajatorului în instanță. Înalta Curte a stabilit că astfel de probe sunt admisibile, cu condiția ca încuviinţarea probei să respecte două criterii importante: să fie indispensabilă exerciţiului dreptului la probă şi să fie strict proporţională cu acest scop.