Concediul medical pentru izolare si carantina
- Informatii generale despre concediul medical pentru izolare si carantina
- Cadru legislativ
- Procedura pentru eliberarea concediului medical
- Indemnizatii pentru carantina si izolare
- Acordarea indemnizatiilor de carantina si izolare fara conditia stagiului minim de cotizare
Informatii generale despre concediul medical pentru izolare si carantina
Avand in vedere situatia fara precedent generata de pandemia de COVID-19, au fost necesare numeroase interventii ale legiuitorului pentru a asigura existenta mijloacelor necesare acordarii tratementului si a concediului medical tuturor persoanelor asigurate aflate in carantina sau izolare.
Cadru legislativ
Printre actele normative care reglementeaza acordarea concediilor medicale de carantina si izolare amintim Legea nr. 136/2020, Ordonanta de Urgenta nr. 158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate, dar si Normele de aplicare a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate din 05.01.2018.
Procedura pentru eliberarea concediului medical
Normele de aplicare a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 158/2005 detaliaza procedura acordarii certificatului de concediu medical pentru fiecare situatie in care se poate regasi asiguratul aflat in izolare sau carantina. Legiuitorul a acoperit in detaliu fiecare modalitate in care se poate institui izolarea: izolarea intr-o unitate sanitara sau intr-o locatie alternativa atasata unei unitati sanitare, dar si izolarea la domiciliu sau la alta locatie declarata. De asemenea, legea reglementeaza atat modalitatea de acordare a certificatelor de concediu medical pentru persoanele confirmate cu boala infecto-contagioasa, cat si pentru persoanele care, anterior confirmarii, au fost izolate deoarece prezentau simptome sugestive specifice definitiei de caz.
Legislatia privind acordarea concediului medical pentru izolare si carantina iti da batai de cap?
Contacteaza AICI expertii colorful.hr in consultanta legislativa!
Izolare
Certificatele de concediu medical acordate persoanelor pentru care s-a dispus masura izolarii se elibereaza dupa ultima zi a incetarii perioadei de izolare, dar nu mai tarziu de 30 de zile calendaristice de la data ultimei zile a incetarii acesteia.
Daca durata perioadei de izolare depaseste 90 de zile, pentru aceste certificate de concediu medical nu este necesar avizul medicului expert al asigurarilor sociale.
Certificatul se elibereaza de medicul curant din spital care a ingrijit si externat pacientul sau, dupa caz, de medicul de familie (pentru persoanele care au fost izolate la domiciliu sau la o locatie declarata).
Pentru persoanele izolate la domiciliu sau la o locatie declarata, la recomandarea medicului care a efectuat evaluarea acesteia fara internare, in scopul constatarii si limitarii riscului de transmitere a unei boli infectocontagioase, concediul medical se acorda de medicul de familie, pentru o perioada stabilita in functie de evolutia bolii si durata monitorizarii.
Incepand cu data de 30 octombrie 2020, certificatele de concediu medical de care beneficiaza persoanele asigurate pentru care s-a impus masura izolarii, indiferent de locul in care aceasta a fost instituita, se elibereaza pe codul de indemnizatie 51 si pozitia 24 din lista bolilor infectocontagioase, iar codul de diagnostic este „64-a!te boli cu virus, neclasate in alte locuri.
Carantina
Persoanele asigurate pentru care s-a instituit masura carantinei beneficiaza de concedii si indemnizatii pentru carantina indiferent de locul in care acestea se instituie.
Certificatele de concediu medical pentru carantina se elibereaza de medicul curant sau de catre medicul de familie, pe durata stabilita prin decizia de confirmare a carantinei, eliberata de catre directiile de sanatate publica judetene respectiv a municipiului Bucuresti asiguratilor aflati in urmatoarele situatii:
- au intrat in contact direct cu cel putin o persoana infectata cu virusul SARS-CoV-2, confirmata prin testare cu metoda RT-PCR sau teste rapide de detectie a antigenelor SARS Cov2;
- au sosit din tari si/sau zone cu risc epidemiologie ridicat, tari si/sau zone stabilite de catre INSP in conditiile legii;
- prezentau semne si simptome sugestive specifice conform definitiei de caz, dar in urma investigatiilor paraclinice specifice, nu s-a confirmat diagnosticul de boala infectocontagioasa.
Certificatele de concediu medicalpentru carantina se completeaza inscriindu-se codul de indemnizatie 07, cod diagnostic 994, indiferent de locul in care a fost instituita masura carantinei.
Indemnizatii pentru carantina si izolare
Indemnizatiile aferente concediului medical pentru carantina si izolare se suporta integral din bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate, cu exceptia situatiilor in care potrivit dispozitiilor legale se prevede altfel.
Cuanutmul indemnizatiilor reprezinta 100% din baza de calcul.
Acordarea indemnizatiilor de carantina si izolare fara conditia stagiului minim de cotizare
Atat concediul si indemnizatia pentru carantina, cat si cele pentru izolare se acorda fara conditia stagiului minim de cotizare. Asadar, pot beneficia de concedii medicale platite cu 100% din baza de calcul si asiguratii care nu indeplinesc stagiul minim de asigurare prevazut de OUG 158/2005 de 6 luni.
Cota de 100% se aplica la baza de calcul care se determină ca medie a veniturilor brute lunare din ultimele 6 luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de cotizare, pana la limita a 12 salarii minime brute pe tara lunar, pe baza carora se calculeaza contributia asiguratorie pentru munca.
In cazul în care stagiul de cotizare este mai mic de 6 luni, baza de calcul al indemnizatiilor de asigurări sociale o constituie media veniturilor lunare realizate sau, dupa caz, venitul lunar din prima luna de activitate.
Departamentul tau de resurse umane este coplesit de sarcinile birocratice si administrative?
Externalizeaza activitatea de resurse umane expertilor colorful.hr si scapa de grija actualizarilor legislative. Suntem AICI pentru tine!
Sursa foto:pixabay.com
www.calculatorvenituri.ro este un produs marca Romanian Software ce are la baza un calculator de salarii, aplicatie software ce a fost dezvoltata si este in permanenta actualizata pentru a putea face oricand calcule avansate de la salariul brut la salariul net. Aplicatia mobila calculatorvenituri.ro poate fi de asemenea descarcata gratuit de pe platformele Google Play si Apple Store.
Romanian Software este unul dintre principalii furnizori de solutii software in domeniul resurselor umane din Romania.
Pe langa calculatorvenituri.ro, compania a dezvoltat si platforma colorful.hr, o platforma de management al capitalului uman (human capital management) care ajuta la cresterea productivitatii departamentelor de resurse umane si reducerea muncii repetitive prin automatizarea si optimizarea proceselor de salarizare si administrare de personal. Platforma este folosita in prezent de peste 600 de clienti din toate industriile. Pe langa serviciile software compania ofera si servicii de externalizare de salarizare si administrare de personal, recrutare si leasing de personal.