Concediu de odihna
Angajatorul te poate obliga sa iti iei zile de concediu in aceasta perioada? Mentionez ca eu mai am zile de concediu de anul trecut
( 8 mai exact) si mi s-a comunicat ca in perioada 13.04-16.04.2020 voi fi in concediu. Eu nu am solicitat sa intru in concediu.
Multumesc,
Flori
-
08 apr 2020
Buna ziua,
Concediul de odihna se efectueaza anual, in urma unei cereri adresate de salariat. Cu toate acestea, Codul Muncii prevede faptul ca efectuarea concediului de odihna se realizeaza in baza unei programari colective sau individuale stabilite de angajator cu consultarea sindicatului sau a reprezentantilor salariatilor (pentru programarile colective) ori cu consultarea salariatului (pentru programarile individuale). Programarea se face pana la sfarsitul anului calendaristic, pentru anul urmator. Astfel, daca exista o programare a concediilor de odihna individuala sau colectiva la nivelul unitatii, angajatorul poate decide efectuarea concediului conform programarii, chiar daca dumneavoastra nu ati solicitat acest lucru.
Totusi, daca nu exista niciun fel de programare a concediilor de odihna la nivelul unitatii, angajatorul nu va poate obliga sa efectuati concediul fara o cerere prealabila din partea dumneavoastra. Cu toate acestea, este o practica des intalnita in aceasta perioada folosita de angajatori, in urma afectarii activitatii de catre pandemia de coronavirus.